Examen complet de urina (sumar si sediment)

Examen complet de urină (sumar şi sediment)

    Sumarul de urină este un test simplu şi rapid prin care se pot detecta  principalele afecţiuni ale rinichilor sau ale tractului urinar. Analiza cuprinde 3 etape : examinarea macroscopică a probei (miros, culoare, consistenţă, volum), evaluarea biochimică a probei cu ajutorul stripurilor şi în final, examinarea microscopică.

    Recoltarea:

    Pentru obţinerea unor rezultate  corecte, probele de urină trebuie colectate, trasportate şi depozitate corespunzător. Probele se colectează întotdeana în recipiente de plastic de unică folosinţă, special destinate. Este indicat să se recolteze prima urină de dimineaţă, deoarece compoziţia sa nu depinde de aportul alimentar sau lichid sau de efortul fizic din timpul zilei. Igiena intimă este obligatorie înainte de colectarea probei.

    Examinarea macroscopică a probei:

    Culoarea este de obicei galben pal sau întunecat atunci când urina este concetrată. Culoarea poate fi influenţată de consumul de lichide, unele medicamente, stres, exerciţii fizice.

    Aspectul trebuie să fie clar, dar poate fi şi uşor tulbure. Urina tulbure poate fi dovada unei infecţii sau poate fi cauzată de pietre la rinichi, unele alimente, secreţie vaginală sau deshidratare.

    Mirosul poate fi influenţat de alimentaţie, medicamentaţie. Unele bacterii pot da urinei un miros neplăcut. De asemenea, urina lăsată la temperatura camerei timp de 2 ore tinde să capete un miros de amoniac, deoarece bacteriile transformă ureea în amoniac.

    Pentru un adult sănătos, volumul urinar se încadrează între 750-2500 ml în 24 de ore. La copii, acesta variază în funcţie de vârstă (sugari şi copii mici: 2-3 ml/kg/oră; vârstă preşcolară: 1-2 ml/kg/oră; vârstă şcolară şi adolescenţi: 0,5-1ml/kg/oră.

    Biochimia urinară:

    Se determină de regulă, pe aparate semiautomate, cu ajutorul stripurilor de urină. Stripul de urină conţine mai multe tampoane de testare pentru anumiţi parametrii biochimici.

    Densitatea urinară sugerează capacitatea rinichilor de a concentra sau dilua urina în raport cu plasma. Deoarece urina conţine diferite substanţe, cum ar fi minerale şi săruri, densitatea urinară trebuie să fie în mod normal mai mare decât cea a apei (1005-1025g/ml).     Densitatea urinară creşte, de cele mai multe ori, din cauza deshidratării. Valorile mici pot sugera disfuncţii renale, diabet insipid.

    Ph-ul serveşte ca test de screening pentru tulburările renale şi metabolice. Urina neutră are ph-ul 7. Urina cu ph mai mic de 7 este acidă, iar cea cu valori peste 7 este alcalină. Urina acidă indică o dietă bogată în proteine, deshidratare. Urina alcalină poate apărea în urma ingestiei de citrice, lactate, dar şi în unele afecţiuni tubulare renale.

    Proteinele, în mod normal, nu apar în urină. Prezenţa acestora indică cel mai probail, disfuncţii ale rinichilor.

    Glucoza în urină semnalează de cele mai multe ori, instalarea diabetului. Pragul renal pentru glucoză este de aprox. 160-190 mg/dl/sânge. Sub acest nivel, rinichii sunt capabili să reabsoarbă în mod eficient glucoza, dar când nivelul sanguin al acestea depăşeşte aceste valori, apare glicozuria. Alte cauze ale glicozuriei mai pot fi sarcina, dieta bogată în carbohidraţi.

    Corpii cetonici sunt produşii de metabolism ai acizilor graşi. Nu apar în mod normal în urină. Prezenţa acestora poate indica un nivel scăzut al insulinei (diabet), dar şi o dietă săracă în carbohidraţi.

    Leucocitele reprezintă markeri importanţi ai unei inflamaţii a tractului urinar sau a rinichilor cauzate de bacterii. Leucocitele din urină sunt de fapt polimorfonucleare, iar pragul lor de detecţie este între 10-25 leucocite/µl.

    Prezenţa nitriţilor în urină este una dintre cele mai importante simptome ale unei infecţii bacteriene. Tratamentul precoce este deosebit de important, deoarece o infecţie progresivă poate duce la insuficienţă renală cronică, pielonefrită, atrofie renală sau uremie.

    Urobilinogenul este excretat în urină atunci când este afectată capacitatea ficatului de a excreta pigmenţii biliari. Limita de detectare practică este de 7 moli/l (0,4 mg/dl),şi conferă urinii culoarea roz pal. Valori crescute ale urobilinogenului indică compromiterea funcţiei hepatice.

    Bilirubina apare în urină în afecţiunile hepato-biliare, precum şi în hemoliză.

    Principalele cauze ale hematuriei (prezenţa eritrocitelor în urină) sunt infecţiile tractului urinar, bolile renale sau tumorile renale.

    Examinarea microscopică a probei

    Examinarea microscopică a urinii se efecutează după ce proba s-a centrifugat timp de 2 minute la 4000 de rotaţii. Particulele examinate sunt celulele, cristalele, compuşii insolubili acumulaţi în urină în timpul trecerii acesteia de la rinichii către tractul urinar inferior.

    Celulele epiteliale sunt uşor de identificat şi au aspect morfologic diferit în funcţie de provenienţă. Celulele epiteliale scumoase sunt cel mai des întâlnite; ele provin fie din uretră la bărbaţi, fie din vagin la femei. Sunt celule translucente cu un nucleu mic situat central. Acestea nu au semnificaţie patologică, cel mai adesea fiind cauza contaminării cu secreţia vaginală/uretrală. Celulele tubulare renale au formă rotundă şi au un nucleu mare situat central. Prezenţa acestora în număr crescut sugerează insuficienţă renală acută. Celulele epiteliale de traziţie provin din parechimul renal, pelvis sau uretere şi sunt foarte asemănătoare cu celulele tubulare. În inflamaţii sau în tumorile renale maligne, acestea formează agregate.

    Leucocitele indică o posibilă infecţie a tractului urinar. Cel mai des se observă polimorfonuclearele.

    Eritrocitele nu apar în mod normal în sedimentul urinar. Prezenţa în număr mic a acestora nu are semnificaţie clinică, însă numărul se corelează cu boli precum glomerulonefrita, necroza tubulară acută, tumori ale tractului urinar.

    Microorganismele precum bacteriile sunt frecvent întâlnite în urină. Numărul crescut al acestora împreună cu cel al leucocitelor semnalează o infecţie urinară. Se consideră infecţie atunci cţnd numărul acestora este mai mare de 100,000 UFC/ml.

    Fungii provin cel mai adesea din contaminarea urinii cu secreţia vaginală. Cea mai comună specie este Candida albicans. În cazuri mai rare, pacienţii cu diabet pot prezenta fungi în urină datorită glucozei-sursă nutritivă pentru aceştia.

    Paraziţii se întâlnesc rar în urină, cu excepţia Trichomonas care derivă prin contaminarea genitală.

    Spermatozoizii pot apărea des în urină ca rezultat al activităţii sexuale.

    Cilindrii sunt debriuri celulare frecvent întâlnite. Aceştia pot fi de mai multe tipuri: granulari (în boli renale, infecţii virale, intoxicaţii), hialini (boli renale, hipertensiune), ceroşi (insuficienţă renală cronică, stază renală), ş.a.

    Cristalele din sedimentul urinar sunt fascinante pentru examinator, întrucât se întâlnesc într-o mare diversitate de forme şi culori. O mică parte dintre acestea au semnificaţie clinică deosebită.

- cristalele de oxalat de calciu  sunt clare, translucide şi sunt descrise ca având forma unui plic. Uneori se pot confunda cu hematiile, având formă ovală. Sunt constituenţi fiziologici normali ai sedimentului urinar. Numărul crescut al acestora poate indica un consum ridicat de citrice. Mai rar este asociat cu prezenţa calculilor renali.

Fig.1-Cristale de oxalat de calciu (obiectiv 40X100, colecţie personală)

- cristalele de acid uric sunt clare, transparente până la culoarea maro densă, au formă rombică. Atunci când sunt aglomerate formează rozete şi acoperă celelalte componente ale sedimentului urinar. Sunt constituenţi fiziologici normali întâlniţi în urinile cu ph acid. Nu au semnificaţie patologică.

Fig. 2- Cristale de acid uric (obiectiv 40X100, colecţie personală)

- uraţii amorfi apar în urina neutră sau uşor acidă, acoperind celelalte elemente ale sedimentului urinar. Nu au semnificaţie clinică cunoscută. Prezenţa lor indică mai cu seamă contaminarea probei sau depozitarea acesteia la temperatura camerei.

- carbonatul de calciu apare sub formă rotundă sau de gantere. Un număr mare de cristale dau sedimentului un aspect murdar, dupa centrifugare acesta devenind roz pal. Nu are semnificaţie clinică cunoscută.

- cristalele de fosfat de calciu sunt birefringente, incolore şi iau diferite forme. Se grupează formând plăci granulare sau prisme. Nu au semnificaţie clinică cunoscută.

- cristalele de fosfat amoniaco-magnezian sunt incolore şi extrem de refringente. Din cauza formei tipice prismatice, se aseamană uşor cu un plic, putând fi confundate cu oxalatul de calciu.

Fig. 3- Fosfat amoniaco-magnezian (obiectiv 40X100, colecţie personală)
mai rar, în sedimentul urinar pot apărea cristalele de fosfat dicalcic, tricalcic, fosfatul dimagnezian, preponderent în urina cu ph alcalin.

Fig. 4- Fosfat tricalcic (obiectiv 40X100, colecţie personală)

- cristalele de tirozină se întâlnesc numai în urina cu ph acid. Au formă de ace. Uneori se grupează în rozete, putând fi confundate cu alte tipuri de cristale. Sunt detectate foarte rar la pacienţii ce suferă de insuficinenţă hepatică.

- cristalele de leucină au morfologie caracteristică. Sunt cristale circulare mici, dispuse sub formă de inele concentrice şi par colorate în lumina polarizată. Ca şi cristalele le leucină, se întâlnesc în sedimentul urinar al pacienţilor cu insuficienţă hepatică.

- cristalele de cisteină au formă hexagonală, sunt plane şi incolore, rar formează rozete. Sunt foarte rar descoperite, anume la persoanele cu urolitiaz.

BIBLIOGRAFIE

1. JEFF A. SIMERVILLE, M.D., WILLIAM C. MAXTED, M.D., JOHN J. PAHIRA, Urinalysis: A Comprehensive Review, American Family Physician nr. 6, vol. 71., martie 2005.

2. Bonnardeaux A, Somerville P, Kaye M., A study on the reliability of dipstick urinalysis, Clinical  Nephrology,nr. 41, pag.167–172, 1994.

3. Klatt, E.C., Urinalysis, The Internet Pathology Laboratory for Medical Education, Mercer University School of Medicine, The University of Utah, august 2008.

4. Sekhar Chakraborty, Urinalysis in Clinical Practice, Nephrology,cap. 127,2009.

5. Fogazzi GB, Ponticelli C, Ritz E, The Urinary Sediment: An Integrated View, 2nd edition. Oxford: Oxford University Press; 1999.

Autor: Laura Drăgoi, Biolog – Laboratoarele Sfânta Maria Gherghel